Jobul obișnuit VS freelancing

De câțiva ani am început să lucrez doar de acasă, luându-mi adio de la sefii stresanți care-ți dau ordine în permanență, de la mult așteptata zi de salariu în care după ce banca își lua comisioanele parcă abia mai îmi rămâneau bani să trăiesc, de la colegii a căror principală ocupație era bârfa, de la aglomerația, căldura și mirosurile dubioase pe care trebuia să le suport zilnic în metrou în drum spre muncă și multe altele.

Odată cu plecarea acestor lucruri, am urat bun venit celor chiar și 14-15 ore de muncă pe zi, comparativ cu cele 8 de la job, stresul și senzația de panică pe care le simțeam când trecea o zi sau două fără să am ceva de lucru și, culmea, tocmai atunci se nimerea să primesc și facturile de la utilități, facturi pentru care a trebuit să fac foamea uneori.

Ok, ok, am fost prea negativist si v-am prezentat numai lucrurile rele din ambele situatii. In realitate amandoua au avantaje si dezavantaje. Sa nu credeti cumva ca exista jobul perfect, peste tot apar inconveniente insa alaturi de ele se afla si avantajele, chiar daca poate uneori nu le observam.

Sa nu credeti ca freelancingul este mereu roz si vei avea o viata minunata daca iti dai demisia si lucrezi pe cont propriu de acasa. Vei avea momente in care clachezi dar si momente in care vei adora faptul ca nu exista un sef care sa-ti dea indicatii si exista doar clienti si colaboratori care s-ar putea ca in timp sa-ti devina prieteni apropiati.

Ideea in ambele variante, fie ca ai un job banal sau chiar bine platit, fie ca lucrezi pe cont propriu, este sa fii dispus sa faci anumite sacrificii si sa-ti doresti sa muncesti. Desi tara noastra se afla in starea pe care cu totii o stim si unde lumea se plange ca nu exista locuri de munca, pot spune ca aici doar cine nu vrea nu munceste. Cineva trebuie sa fie si gunoier, si femeie de serviciu, si curatator de wc-uri publice. Nu toti putem sa fim CEO la vreo corporatie. Ideea este sa nu-ti fie frica sau rusine de munca.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *